pa

cateodata am tot si de multe ori am nimic.
cert este ca, m-am obisnuit sa fiu singura, sa nu am pretentii, sa nu-mi fac sperante desarte.
intre propria-mi prezenta , de multi ori pesimista ...si a ta prezenta impersonala , fara punct de vedere, in mod clar , sunt "the one'.
exista multe defecte, de departe cel mai dureros este reprezentat de lipsa respectului pentru sine.
free to go, baby!

esti in 70 de feluri, sunt in 70 de moduri

nu toate cele "interzise" sunt si frumoase ori satisfacatoare.de cele mai multe ori sunt dureroase si chinuitoare.
nu mintim mereu pentru ca vrem sa iesim rapid dintr-o situatie, fara multe explicatii.mintim si ne mintim, pentru ca multe cuvinte ajung sa nu-si mai aibe rostul.
nu ne place mereu sa adormim singuri,desi nu simtim lipsa unei prezente constante,ci poate, pentru ca ne-am saturat sa ascultam, sa intelegem, sa oferim si sa speram, dar sa nu primim.
nu ne place mereu sa alergam, avem zile cand vrem sa lancezim la soare, in linistea odioasa a mintii noastre, dar ploua neincetat si "umbrelele de vreme proasta", au alt apartinator.
avem si zile cand sentimente, de care nu aveam habar se napustesc si sunt gata-gata sa fie strigate, urlate,prezentate...insa, esti cel de mai sus, si-ti dai seama ca tu nu ai pe cine sa astepti, sa strigi, sa asculti,intelegi, sa amuzi...
eu pe cine iubesc?

noiembrie, cand se trage linie

nu stiu de ce am ales titlul de mai sus.
nu stiu nici de ce continui sa scriu..
nu stiu nimic, si tot nimic vreau.
dorintele, le-am uitat in bagajele de asta-vara, pe care nu ma indur sa le despachetez , pentru ca dispare si spiritul verii, poate diferita de restul si nu asa cum mi-am imaginat-o si dorit-o.
intre o intalnire cu tot felul de ciudati si decrepiti ,de acum prefer placinta de dovleac a mamei si eventual o rememorare a trecutului, pentru ca se pare , ca in noiembrie se trage linie.