Ma numesc Larisa, am 22 de ani(fara vreo 5 zile) si mi-am imprastiat ideile, mai mult sau mai putin "geniale" pe aici, insa niciodata nu am vorbit despre mine.
Ma sperie ideea de singuratate si de sfarsit banal, al unui viitor ales la primul instinct.
Nu beau, nu ma droghez, fumez ocazional(in ultima vreme, din ce in ce mai mult) si am un talent fantastic de a-mi umple toamna de restante, care atrag dupa ele crize de nervi, lacrimi, si mult stress.
Cred in teoria ca "totul se intoarce impotriva mea", asa ca fiecare ratare actuala e pusa pe seama greselilor trecute, si sfarsesc in centrul unui cerc vicios.
Mintea mea este intr-un continuu proces de gandire..dimineata, seara , noaptea...de multe ori cuvintele capata proportii exagerate, care-mi induc stari diverse, asa ca trecerile de la minus la plus infinit pentru mine sunt bruste, si de aici izbucnirile impulsive, care jignesc chiar persoanele cele mai dragi.
Duritatea mea se reflecta doar asupra celor pe care ii iubesc,pentru ca de la ei am cele mai mari pretentii si loialitatea este una din putinele mele calitati, prietenii ocupand intotdeauna primul loc.
"I'm my own special creation"....
2 comentarii:
Se va duce şi facultatea , vom rămâne doar cu amintirile.. deci nu mai plânge Larisa.
Incearca sa-i dai mintii tale o pauza...o meditatie de cateva minute pe zi. Este ca o relaxare a muschilor intre doua exercitii de gimnastica...atunci are loc inmultirea celulelor, si nu in timpul exercitiului propriu-zis.
Trimiteți un comentariu