Dansam legati la ochi cu spatele la zid. La zidul plangerii. Pana se inmoaie si cade peste tine. Din tine nu mai are ce sa cada. Au cazut veri pline de zambete, ierni cu mainile inghetate, primaveri cu paru-n vant si emotie de toamna.
Azi , in pauza de masa, in timp ce savuram un milkshake cumplit de scarbos ,mi-am amintit de o discutie purtata cu un prieten. Era foarte curios de ce la fiecare 5 minute imi vibra telefonul si m-a intrebat scurt : " scheletii din dulap ?" . Mi s-a parut un cretin ,pret de cateva secunde.
Mi-am aprins o tigara (si mi-am zis ca e ultima) si uitandu-ma in gol la telefon, am tot incercat sa-mi dau seama ce anume mi-a declansat acest flashback.
Probabil golul pe care-l simteam in stomac sau nodul din gat sau gustul scarbos al bauturii cu gust de vanilie si turta dulce. Oribil, serios!
Si-n urechi imi rasuna aceeasi voce clara:
" - Nu rade. Sunt multe nopti , in care scheletii fac galagie. Au chef de vorba, vor sa se imbrace in haine de sarbatoare si sa iasa-n lume. Asta e un caz usor.
Unii ,isi pastreaza pe sub paturi, cadavre. Daa, nu radeee !Le-ar da o viata de la ei, doar sa le vada in pat si nu sub...Se chinuie, trag de ele, le taraie, pe sub plapuma, pe perna...incearca, fac eforturi, suporta aceleasi mizerii...si , la un moment dat, dupa ce mirosul imputit le patrunde in tot corpul ajung la concluzia ca : mortul de la groapa nu se mai intoarce! Ca-l aduna apoi tot la colectia din dulap , ca se hotarasc sa-l arda..la un moment dat , ne saturam sa aflam deznodamantul si ne dam foc singuri. Fara regrete. Stim ca, mai departe ,o sa producem valvatai in alte suflete obidite."
Am zis ca la o ultima tigara se asorteaza o chiar ultima tigara, cu un expresso mare cu lapte .Deschid portofelul ,ca sa ma caut de ultimul maruntis si gasesc hartia pe care am colorat-o, intr-o garda ,acum cateva saptamani si pe care am scris frumos:"Every summer has a story ! ".
Mi-am amintit brusc , ca eram foarte fericita ,si inainte sa ma duc la culcare, dupa ce avusesem si putine consultatii ,singurul meu gand a fost fraza de mai sus. Am inghesuit hartia ,printre multele mele bonuri si ...te auzeam cum sorbeai cafeaua, desi te plangeai ca i-am pus prea mult zahar: " Tu, trebuie sa intelegi ca dupa o anumita varsta, majoritatea au un bagaj..si nu de zestre! mai mic,mai mare, mai frumos, mai urat, e al lor ,si-l cara dupa ei. Unii il urca-n pod si acolo intepeneste. Altii , il desfac ,si-l aranjeaza pe rafturile cele mai de sus. Apeleaza la el in caz de maxima urgenta .Cand nu mai au nimic nou de purtat, dau fuga la "lada de vechituri a bunicii " si voilà !! si mai sunt unii care ,parca, l-ar arunca, parca ar sta nedezlipiti de el. Se mai trezesc noaptea buimaci , se lovesc de el...il arunca pe unde nimeresc, cateva zile mai tarziu, la curatenie , il aranjeaza iar la loc de cinste. Bine, si mai e o categorie...dar , rar ti-e dat s-o vezi. Sunt aia de umbla cu o bocceluta dupa ei, unde au pastrat doar amintirile frumoase si momentele feerice, si care asteapta sa-si gaseasca un loc , de unde sa plece iar in cautarea fericirii."
Imi venea sa-mi sun prietenul, ca sa-mi reaminteasca sfarsitul.
Nu mai avea rost pentru ca-l simteam de peste tot...din ochelarii de soare, din Nestea-ul de pe masa, din scrumul din scrumiera.
" Tu incearca sa pleci ca fata mosului. Cu valiza cea mai mica. Si-n aia pune fum, scrum..pastreaza-l si peste ani o sa se transforme in magic dust. In felul asta nu renegi nimic si o sa ai mereu spatiu suficient.
Cand bagajele ocupa mai mult decat aveti voi doi loc...fa-te scrum si pleaca, oricum nu o sa te mai intorci niciodata acolo unde a ramas doar praf in ochi!"
Am plecat , nu-mi mai ajungeau banii pentru cafea si vara este lunga si suficienta pt Calea Victoriei , povesti in Kulturhaus si lectii de dans in doi.
